duminică, 20 iulie 2014

Versuri pentru UN copil...

UNui copil

Să nu uiţi să zbori, 
zi sau noapte… 
Să nu uiţi să visezi, 
în clipe sau în şoapte. 

Să nu uiţi că trăieşti! 
Atunci, acum sau mâine… 
Să nu uiţi să iubeşti! 
Un om sau un câine. 

Să nu uiţi să vorbeşti, 
cu alţii sau cu tine... 
Să nu uiţi să te gândeşti 
la tot şi la tine!

Tu cui îi scrii versuri?
Numai bine!

duminică, 6 iulie 2014

Versuri despre feerie...


Feerie

M-am gândit la tine încă din copilarie,
am privit totul ca pe o feerie.
Nici nu te mai aşteptam
şi-oriunde nu te găseam, plecam, plecam, plecam…
Dar acum că ne-am găsit
şi sufletele ni le-am atins,
rămâi chiar dacă vei pleca...
Rămâi pe veci, în feeria mea!

Tu la cine te-ai gândit? Pe cine ai aşteptat/căutat? 
Numai bine!